ÎNDRUMĂRI PENTRU FOLOSIREA DIOTIONARULUI
Lucrarea de faţă este o reelaborare a Dicţionarului francez-român şi român-francez prezentat publicului într-o primă ediţie în anul 1974 şi care s-a bucurat de o bună primire din partea unor largi pături de cititori.
După cum se ştie, dicţionarele cu volum mic, lucrări practice concepute ca instrumente de consultare şi destinate unor pături cît mai largi de cititori, trebuie să îndeplinească două condiţii de bază: a) să aibă un caracter normativ, adică să răspundă unui număr cît mai mare şi mai variat de probleme, oferind reguli şi forme vizuale de transpunere a lexicului pe plan bilingv; b) să redea — printr-o atentă selectare a terminologiei — esenţa limbii franceze (respectiv române) actuale.
Pentru a răspunde acestor condiţii, dicţionarul de faţă înregistrează — ca şi în prima ediţie — pe lîngă cuvintele-titlu, numeroase construcţii de limbă, indicaţii şi lămuriri suplimentare sub forma unor paranteze explicative şi încorporează o largă expunere a instrumentelor gramaticale — toate acestea, cu scopul de a-1 ajuta pe cel ce consultă lucrarea, la înţelegerea şi aplicarea lexicului francez şi român.
Ni s-a sugerat să includem în lista de cuvinte şi unii termeni preluaţi, în ultimii ani, de limba franceză din limba engleză, care în ansamblul lor sînt denumiţi „fran-glais". Cu toate că această categorie de neologisme depăşeşte limitele propuse de dicţionarul de faţă (în forma lui stabilită la prima redactare), faptul că termeni de acest gen sînt întîlniţi în toate ziarele, în toate revistele (chiar cele tehnice) şi chiar şi în unele romane franceze din zilele noastre — pe de altă parte, faptul că cei mai mulţi dintre ei au fost preluaţi şi de exprimarea curentă românească, ne-a determinat să înregistrăm în lista de cuvinte a acestei ediţii şi pe cei mai frecvenţi termeni „fran-glais", dînd, bineînţeles în traducere, forma — originară sau adaptată — în care apar ei în limba română.
Nu mai este nevoie — credem — să accentuăm că s-a avut în vedere, cu precădere, limba franceză şi problemele ei — dat fiind că lucrarea este destinată, în primul rînd, românilor.
Sub raportul tehnicii lexicografice s-a recurs la cea mai simplă formă de redactare pentru o mînuire uşoară a dicţionarului, ca instrument de lucru şi anume:
- Cuvîntul-titlu este tipărit cu litere aldine.
- Termenii francezi sînt urmaţi de transcrierea fonetică (internaţională), închisă între paranteze drepte, atunci cînd pronunţarea lor se depărtează de regulile fonetice generale.
— La versiunea francez-română s-a inserat în cuvîntul-titlu atît forma de masculin, cît şi forma de feminin a substantivului — respectiv a adjectivului francez — iar corespondentul românesc s-a rezumat la forma masculină, cea feminină fiind desigur cunoscută de români. La versiunea român-franceză, în schimb, atît cuvîntul-titlu românesc, cît şi corespondentul francez au fost redate în ambele forme, deoarece — dicţionarul urmărind un scop normativ — s-a considerat că atît variaţia formelor de feminin, cît şi grafia lor sînt informaţii necesare.
— Categoria morfologică, diatezele verbelor sînt redate cu litere cursive..
— Indicaţiile de domeniu, cele stilistice şi explicaţiile complementare sint tipărite eu litere cursive şi închise între paranteze rotunde.
— Traducerea termenilor şi a sensurilor, cu alte cuvinte definiţiile, sînt tipărite cu litere drepte de rînd.
— Tilda (~) înlocuieşte cuvîntul-titlu.
— Cratima (-) înlocuieşte partea stabilă a cuvîntului, comună tuturor formelor derivate.
— Diatezele verbelor şi categoriile morfologice sînt despărţite prin cifre romane.
— Diferitele sensuri ale termenilor francezi — respectiv româneşti — sînt despărţite prin cifre arabe.
— Sinonimele se despart între ele cu virgulă cînd sînt sinonime foarte apropiate şi cu punct şi virgulă cînd sînt sinonime mai depărtate.
— La versiunea francez-română, asteriscul marchează h aspirat.
— Prepoziţiile, conjuncţiile etc, care sînt cerute în diverse construcţii gramaticale, sînt tipărite cu litere aldine, pentru a ieşi în evidenţă; de exemplu: (+ â); (+ de).
— Lista abrevierilor, conformă normelor adoptate de lucrările lexicografice apărute în ultimii ani la noi în ţară, este concepută în româneşte şi comună ambelor părţi ale acestui dicţionar (francez-român şi român-francez)/
— Parantezele explicative, domeniile, prescurtările etc. sînt prezentate tot în româneşte, lucrarea fiind destinată — după cum am mai spus — în primul rînd românilor. De altfel, marea majoritate a indicaţiilor gramaticale în forma lor prescurtată, cît şi prescurtările în general, sînt identice cu forma franceză (f., m., adj., adv., vi., vt., vr. etc.) sau atît de aproape, încît ele sugerează cititorilor corespondentul francez — în cazul în care dicţionarul ar fi utilizat şi de francezi.
— Gruparea sensurilor s-a făcut (la cuvintele polisemantice) după sistemul de redactare specific dicţionarelor bilingve şi anume: Sensurile principale (cele mai uzuale şi mai frecvente) ale cuvîntului-titlu sînt tratate ca valori de sine stătătoare şi marcate cu cifre arabe, iar unele sensuri secundare — provenite din compliniri sau din diverse construcţii — au fost grupate după bara dublă (//), sub formă de expresii.
— Pluralul substantivelor şi al adjectivelor nu se specifică decît la partea de dicţionar francez-română, pluralele româneşti considerîndu-se cunoscute. Pluralele care se formează de la singular prin adăugarea lui s (jour (pl. ~s) m.; table (pl. ~s) fi; grand, ~e (pl. ~s, ~es) adj.; petit, ~e (pl. ~s, ~es) adj. etc.) — regulă generală în gramatica franceză — nu se înregistrează; în schimb, se înregistrează (imediat după cuvîntul-titlu şi între paranteze rotunde) toate formele care se abat de la regulile gramaticale generale:
a. pluralele în x: jeu m. (pl. ~x);
b. terminaţia în -al, care formează pluralul în -aux: marechal m. (pl. -aux); amical adj. (pl. -aux); în această categorie se notează, ca excepţie, şi cuvinte terminate în -al care formează pluralul prin adăugarea lui s: bal m. (pl. ~s); festival m. (pl. ~s); final, ~e adlj. (pl. ~s, ~es); fatal, ~e adj. (pl. ~s, ~es);
c. formele duble de plural. De exemplu, minimum m. (pl. ~s şi -a);
d. cuvintele care au la singular terminaţia -aii şi care formează pluralul fie în -aux, fie în -s (travail — travaux şi detail — details);
e. cuvintele — substantive şi adjective — terminate la singular în -s, -x, -z şi care păstrează la plural aceeaşi formă; ele sînt scoase în evidenţă prin indicaţia prescurtată: invar. = invariabil.
— Conjugarea verbelor rămîne principala dificultate a limbii franceze:
La verbele tranzitive şi reflexive s-a folosit formula lexicografică clasică de contopire: a (se) opune = (s')opposer.
In partea român-franceză, mai ales, multe verbe (a pune, a poseda etc), care au numeroase accepţiuni, apar în dicţionar foarte sumar lucrate şi încadrate într-un spaţiu mai redus; aceasta se explică prin faptul că sensurile lor se suprapun întocmai accepţiunilor corespondentului francez; în ceea ce priveşte nuanţarea, ea se înregistrează prin construcţii, după bara dublă, de cele mai multe ori cu sensul imprimat de complinire.
— Participiul trecut cu valoare de adjectiv — atunci cînd nu are alte sensuri decît pe cele corespunzătoare sensurilor verbului — nu se redactează în capitol separat, ci se înregistrează doar forma şi categoria gramaticală — cu litere aldine şi după linioară — în continuarea articolului matcă. Aceasta informează pe cititori că participiul trecut al verbului se foloseşte ca adjectiv (uneori numai la anumite sensuri, indicate cu cifre aldine şi închise între paranteze rotunde), cu accepţiunea corespunzătoare.
Cînd adjective de felul celor citate mai sus se substantivează — (fenomen identic ambelor limbi) — se menţionează acest fapt pentru a da cititorului încă o informaţie în plus: condamne, ~e adj., m.f.; evade, ~e adj., m.f. etc.
Desigur că atunci cînd participiul trecut cu valoare de adjectiv dezvoltă şi sensuri speciale, deosebite de cele imprimate de sensul verbului, ele se redactează în articole separate.
Un exemplu ilustrativ este cazul următoarelor verbe şi participii ale lor: reformer şi reformer:
— la primul verb, reformer, participiul devine adjectiv şi corespunde exact sen-
surilor verbului — deci se inserează, simplu, numai forma şi anume după linioară:
reformer vt — reforme, ~e adj.
— la cel de-al doilea verb: reformer, participiul cîştigă sensuri noi şi chiar se sub-stantivează, căpătînd un alt sens; deci, acesta va alcătui un articol de dicţionar separat.
Participiul trecut, ca atare, nu se înregistrează; locul lui firesc revenind în corpul articolului constituit din verb.
— S-au inserat cuvinte în forma lor negativă, atunci cînd ele sînt folosite în aceeaşi măsură ca şi corespondentele afirmative: nezdruncinat, neînduplecat, nevăzut etc; acest gen de cuvinte sînt expuse, de cele mai multe ori în locuţiuni, deoarece ele nu s-au concretizat în limbă ca participiu trecut al verbului devenit adjectiv, dar se folosesc ca supin sau formează locuţiuni.
Astfel de exemple le-am fi putut plasa, desigur, în cadrul verbelor respective; am crezut, însă, că procedeul pe care l-am aplicat este mai practic.
— Atunci cînd adverbul derivat prin regula generală de la adjectiv se traduce prin formula „în mod...", „ca..." el se înregistrează — de asemenea — la sfîrşitul articolului (adjectivului) şi este tipărit cu litere aldine; în cazul în care adjectivul are mai multe sensuri, se specifică (între paranteze rotunde) cifrele sensurilor de la care derivă adverbe. De exemplu: de la vigoureux, -euse adj. se formează vigoureuse-ment adv. „în mod viguros..." Nevrînd să renunţăm la formele de adverb din cauza lipsei de spaţiu, am considerat că această informaţie, chiar sumară, este utilă (mai ales începătorilor), demonstrînd existenţa cuvîntului, utilizarea lui, formarea lui regulată sau — uneori
— aberantă: arrogant, ~e adj. — arrogamment adv.; constant, ~e adj. — constamment adv. Bineînţeles
că toate adverbele cu traducere deosebită faţă de adjectiv au fost lucrate în articole separate; de exemplu: alături de adjectivul actuel, ~le cu sensurile lui, figurează, cu valoare de cuvînt-titlu: actuellement adv., care se traduce prin: actualmente, în prezent, acum; sau alături de adjectivul litteral, ~e adj. cu sensul de „literal", „textual", figurează litteralement adv. care se traduce prin: literalmente, de-a dreptul, categoric, fără doar şi poate.
— Instrumentele gramaticale s-au redat în dicţionar foarte detaliat şi cu exemplificări bogate, pentru a preveni — pe cît posibil — confuziile.
— Lista de cuvinte a fost selectată în aşa fel încît să oglindească limbajul uzual, să cuprindă termenii indispensabili din cît mai multe şi variate domenii de activitate, evitînd în acelaşi timp lexicul de prea strictă specialitate, cuvintele învechite, ieşite din uz, argotice, cuvintele rare, arhaismele etc.
— S-au exclus, în general, trimiterile de la o literă la alta.
— S-a renunţat de cele mai multe ori la includerea unor variante formale, reco-mandînd în acest fel termenul la care s-a dat definiţia drept cel mai actual, cel mai frecvent, cel mai corect.
— Nu s-au inserat în lista de cuvinte decît sensurile figurate cu circulaţie mare; folosirea figurativă a sensurilor proprii nu se specifică în nici un fel — ea putînd fi recunoscută în contextele date.
— Derivatele nu s-au înregistrat mecanic (toate abstractele verbale, toate adjec-tivările etc), ci s-au preferat cele uzuale, cele care constituie locuţiuni, expresii etc. şi care aduc o nouă nuanţă de sens sau care ajută în continuare la derivare.
— Pentru corespondenţă au fost aleşi termenii cei mai proprii şi mai caracteristici ; la echivalentele româneşti, de exemplu, s-a renunţat în cele mai frecvente cazuri la înregistrarea unui număr prea mare de sinonime care, se presupune, fiind cunoscute cititorului român, îi vin automat în minte.
— Pentru exemplificări s-au folosit expresii, proverbe, locuţiuni conţinînd corespondentul prin care este tradus sensul.
— S-a renunţat deseori la sensurile rare ale cuvintului. Dacă un cuvînt se întrebuinţează numai într-o anumită expresie, nu se dă traducerea lui, ci a expresiei în întregime; de exemplu:
erre f. aller gr and- ~ a. a circula cu viteză; b. a merge iute; c. (fam.) a cheltui prea mult.
— Pentru a concentra cît mai mult material într-un spaţiu cît mai restrîns, am folosit toate mijloacele lexicografice permise, printre care enumerăm:
a) paranteze de completare — cu text românesc, înaintea corespondentului, şi cu text francez, după corespondent — pentru a fixa sensul principal sau a-1 explica;
b) cînd termenul are două traduceri, acestea s-au contopit cu ajutorul parantezelor: muson m. (vent) mousson f.; pălimar n. (pilier de) veranda /.; în cazuri ca cele enumerate, precum şi în orice situaţie în care un substantiv se găseşte într-o sintagmă, indicaţia de gen se referă numai la forma din afara parantezei;
c) îndrumări privitoare la unele regimuri de construcţii verbale (tot între paranteze explicative) pentru a ne putea lipsi de exemplificări: (+ dat.), (-f- pl.) ş.a.
d) termeni ca politic, ~â, politehnic, ~â, tehnic, ~ă etc. — deoarece conţin în titlu şi forma adjectivului şi pe cea a substantivului feminin, iar traducerea ar urma să fie identică pentru ambele categorii gramaticale, s-a hotărît — la varianta românească — să se contopească în felul următor: tehnic, ~ă adj., f., technique; dar la varianta franceză, redactarea va fi deosebită: technique I. adj. tehnic. II. /. tehnică.
e) la termeni francezi cu forme invariabile la masculin şi feminin atît pentru adjectiv cît şi pentru substantiv, traducerea românească nu specifică amîndouă formele, deoarece ele se socotesc implicit cunoscute: romaniste adj., m.f. romanist; la forma românească, identitatea dintre adjectiv şi substantiv reiese mai evident: romanist, ~ă, adj., m.f. romaniste. De cîte ori a fost posibil, s-a completat definiţia cu o paranteză suplimentară, care întregeşte informaţia: romanist, ~ă adj., m.f. (philologue, linguiste) romaniste.
f) derivate franceze care se traduc în româneşte printr-uii termen neologic, intrat
în limba română din limba franceză, se notează — în cele mai multe cazuri fără tra-
ducere — la cuvîntul de bază; de exemplu: galaxie f..... — galactique adj. sau alpi-
nisme m — alpiniste adj., m.f.
— O strictă selecţie s-a aplicat la cuvintele formate cu prefixe sau cu elemente d< compunere, care imprimă cuvîntului de bază nuanţe de sens proprii; în amîndouă versiunile dicţionarului, elementele de compunere s-au înregistrat ca cuvinte-titlu, definite prin corespondent (românesc, respectiv francez), sugerînd modul general de formare al acestui gen de compuşi în ambele limbi şi dînd consultantului posibilitatea de a-i înţelege din text sau de a-i folosi. De exemplu:
fr. ante- rom. ante-
fr. auto- rom. auto-
fr. bi- rom. bi-(cu sens de: a. repetiţie; b. existenţa simultană a două exemplare de acelaşi fel; c. dublare);
fr. co- rom. co-(cu sens de: a. grupare, îmbinare; b. adăugire); şi astfel se continuă înregistrarea elementelor de compunere la locul cuvenit conform ordinei lor alfabetice.
— Cuvintele cu ortografie dublă au fost date la forma lor cea mai uzitată şi — după cum s-a mai spus — nu s-au făcut trimiteri, decît în cadrul aceleiaşi litere a dicţionarului: cabbale — kabbale; calife — khalife; cleptomane — kleptomane.
— S-a căutat să se păstreze o proporţie armonioasă şi logică între literele dicţionarului.
— De asemenea, s-a urmărit redactarea uniformă —- pe cît permitea cuvîntul — a cuvintelor în cadrul uneia şi aceleiaşi categorii gramaticale (numerale, pronume etc).
Acestea au fost — în linii mari — principalele probleme pe care ni le-am fixat ca scop şi pe care le-am urmărit în decursul redactării. Sperăm ca cititorii, şi mai ales tineretul studios, să profite de strădania depusă şi să găsească în dicţionarul de faţă un instrument de lucru corespunzător cerinţelor.
Autoarea
